In sedinta de Consiliu Local, Transloc SA, societatea care gestioneaza transportul in comun din oras, a venit cu o informare privind masurile ce trebuie luate pentru reducerea costurilor si cresterea veniturilor. In acest sens, se doreste reducerea unor cuse pe anumite trasee si chiar eliminarea unora pe anumite zone. Edilul Marcel Romanescu nu este de acord cu aceasta masura.
Masura prevede ca in zilele de luni până vineri, în intervalul orar 08.00-13.40, troleul sa circule din 20 în 20 de minute şi nu ca până acum din 13 în 13 minute. Totodată, vor fi reduse la jumătate cursele pe traseele 9 Mai-Bârseşti, de la 80 de curse săptămânal la 40. Alte douăzeci de curse vor fi reduse pe traseul 9 Mai-Preajba-Drăgoieni, iar alte zece curse vor fi reduse pe traseul 9 Mai-Iezureni. Alte câteva curse vor fi scoase complet din program. De exemplu, pe traseul 9 Mai-Slobozia-Ursaţi, în zilele de sâmbătă şi duminică nu va mai circula niciun mijloc de transport. La fel se va întâmpla şi pe traseul Romaneşti-Artego-Preajba, în zilele de sâmbătă şi duminică.
Marcel Romanescu, primarul municipiului Tg-Jiu
Odată cu acest nou program, Transloc estimează o reducere de 16.750 de km pe lună, ceea ce înseamnă o economie de 138.690 lei.