Un centru pentru depozitarea fructelor și legumelor a fost construit în comuna gorjeană Polovragi. Investiția, care se ridică la peste un milion de lei, a fost realizată cu fonduri guvernamentale prin intermediul Ministerului Agriculturii.
Agricultorii din zona Polovragi vor putea să își ducă marfa la noul centru, din localitate, acolo unde poate fi păstrată în condiții optime.
„S-a obținut o finanțare, este un vechi proiect care s-a tot rostogolit, să zic așa, pe la grupul de acțiune locală. Erau mici interpretări vizavi de intensitatea finanțări, dar a fost o intervenție, zic eu, salvatoare și frumoasă din partea Ministerului Agriculturii, care ne-a sprijinit prin zona montană. Centrul este, ca și valoare, de 1200000-1300000 aproape. Ministerul ne-a sprijinit cu aproape 700000, diferența a fost adusă de către parteneri, pentru că este construit pe o cooperativă agricolă, pomicolă și este destinat colectării și depozitării pentru început”, a declarat primarul comunei Polovragi, Gheorghe Epure.
Primarul comunei Polovragi, Gheorghe Epure, vrea să obțină fonduri și pentru realizarea unor linii de procesare a fructelor și legumelor, investiție ce ar putea crea locuri de muncă în comună Polovragi.
„Urmează ca finanțările care vor fi alocate să fie pentru dezvoltare a unei structuri de procesare pe două-trei linii, respectiv sucuri și poame, precum și gemuri-dulcețuri. Este o investiție care va asigura, pe viitor, cu siguranță, peste un an sau doi, posibilitatea valorificării tuturor fructelor din zonă. El este funcțional, acum, pentru depozitare și colectare, după care, va fi funcțional și prin două-trei linii de procesare”, a mai declarat primarul Gheorghe Epure.
Alina Dodenciu