Stare de incertitudine la una din termocentralele din Complexul Energetic Oltenia. Sindicatele din Sucursala Electrocentrale de la Ișalnița susțin că în rândul salariaților se menține o stare de îngrijorare cu privire la locurile de muncă.
Oamenii nu știu dacă vor mai avea un loc de muncă în perioada următoare. Soarta grupului energetic numărul 7 este decisă, în sensul renunțării la acesta. În plus, grupul pe gaze naturale este în continuare în stadiul de proiect. La Termocentrala de la Ișalnița mai lucrează sub 350 de angajați.