Instituția Prefectului și Consiliul Județean Gorj, împreună cu Primăria Municipiului Târgu Jiu, vor organiza o serie de manifestări cu ocazia zile de 1 Decembrie.
Astfel, târgujienii sunt așteptați de la ora 11:00, în Piața Prefecturii, unde autoritățile locale și județene vor susține alocuțiuni și vor depune coroane de flori, iar mai apoi, în fața stadionului, va avea loc o defilare a Gărzii de Onoare. Tot atunci, de la ora 18.00, va fi pornit iluminatul festiv de sărbători.
Iulian Popescu, prefect de Gorj