Persoanele ce dețineau terenuri pe teritoriul României la finalul anului trecut sunt obligate să achite, în 2017, un impozit anual.
Acesta se calculează după mai mulți factori, precum suprafața terenului sau zona şi rangul localităţii în care este amplasat terenul.
La fel ca până acum, impozitul pe teren se plăteşte în două tranşe egale, la direcţiile de specialitate ale primăriilor, respectiv direcţiile de taxe şi impozite.
În 2017, termenele de plată sunt fixate, din nou, la 31 martie şi 30 septembrie. Asta în condiţiile în care, anul trecut, primul termen de plată a fost decalat până la 30 iunie, ca urmare a modificărilor apărute în legislaţia autohtonă.
De asemenea, contribuabilii care plătesc impozitele pentru întreg anul până la 31 martie beneficiază de o bonificaţie de până la 10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local.