Are 29 de ani și toți copiii îl iubesc. Vorbim de tânărul actor gorjean Adi Șerban, cunoscut drept Magicianul Adi Olteanu, care ajută micuții să-și învingă timiditatea prin participarea la cursuri de dezvoltare personală prin intermediul teatrului. Tânărul este actor al Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu însă organizează și spectacole de teatru de păpuși dar și de magie. În această perioadă se pregătește intens pentru niște spectacole uluitoare ce vor avea loc la un centru comercial, în preajma sărbătorilor, ocazie cu care va face o măsuță să leviteze dar și să danseze.
Alina POPESCU
Adi Șerban este originar din Turburea. A plecat în urmă cu câțiva ani din localitatea natală pentru a merge la Bucureşti, acolo unde urma să-şi împlinească visul, acela de a deveni actor. Pasiunea pentru teatru a descoperit-o pe când era la liceu, la Colegiul Naţional ”Spiru Haret” din Târgu Jiu, acolo unde urma cursuri de artă dramatică. Era în clasa a XI-a atunci când și-a dat seama că vrea să fie actor. ”Profesorul Ion Alexandrescu a venit la clasă şi ne-a prezentat un proiect de teatru, ţin minte că pentru piesa ”Doctor fără voie”, de Moliere. Vreau să spun că imediat după ce am prezentat piesa am simţit că nu mai sunt eu, că era tot ceea ce îmi doream eu să realizez, să lucrez alături de profesorul meu pe scenă. Părinţii nu m-au susţinut în demersul meu pentru că ei se gândeau la poliţie, pompieri, altceva, dar eu am mers pe drumul meu”, a spus Adi Șerban.
Ulterior, tânărul a absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti. La finalizarea studiilor nu a vrut să rămână acolo, ci s-a întors să joace pe scena teatrului târgujian. Acum lucrează cu copiii şi încearcă să-i ajute să-şi învingă timiditatea prin cursuri de dezvoltare personală. ”După ce am terminat facultatea am început să jucăm tot teatru pentru copii, am învățat să mânuim și marionete. Câteodată stau și câte trei ore la o petrecere pentru copii și nici nu știu când trece timpul, nu găsesc alt public mai plăcut, alt prilej de a-mi lua energia pozitivă decât din lucrul cu aceşti copii. Așa am pus bazele și unui curs de dezvoltare personală prin teatru, pentru că eu unul simt că am scăpat de anumite emoții, simt că m-am dezvoltat din punct de vedere al imaginației, al relației cu colegii, cred că dacă începi de la vârste fragede reușești să schimbi câte ceva în comportamentul lor”, ne-a mărturisit tânărul.
Colegii l-au poreclit Olteanu
Porecla de Magicianul Adi Olteanu a căpătat-o pe când era în facultate. Colegii i-au spus așa, dat fiind faptul că venea din regiunea Olteniei. Pe perioada cât a fost student la București a întâmpinat și dificultăți. În timpul facultății a organizat petreceri pentru copii pentru a face față cheltuielilor. Astfel a descoperit teatrul pentru copii. De-a lungul vremii, magicianul Adi Șerban a interpretat mai toate personajele masculine din desenele animate: Spider Man, Peter Pan sau Superman.
MAGIE: Va face o măsuță să plutească și să danseze
Magicianul Adi Olteanu va fi prezent în preajma sărbătorilor de iarnă la centrul comercial Shopping City Târgu Jiu. În zilele de 18 și 30 decembrie va susține spectacole de magie și trucuri speciale pentru cei care vor fi prezenți la centrul comercial din zona de sud a municipiului Târgu Jiu. Spectacolul se numește „Un decembrie magic alături de Magicianul Adi Olteanu”. Tânărul spune că le pregătește o mulțime de suprize spectatorilor săi. „ Copiii vor fii uimiți de paharele care-l fac să dispară pe Moș Crăciun sau Rudolf, voi face predicții legate de personajele lor principale. Va fi și o masă care dansează singură după colindul preferat al Moșului. Surpriza cea mai mare și mai tare va fii atunci când Magicianul va aduce ninsoarea în timpul spectacolului și toți copii vor putea atinge fulgii de zapadă în timp ce dansează”, a explicat Magicianul Adi Olteanu.