O clasă politică de rahat

Da, exact asta avem noi. Știu, cuvintele poate vi se par dure, dar nici realitatea românească nu e una siropoasă, e clar. De ce s-a ajuns aici? Ei bine, culpa e una colectivă, fiecare parte responsabilă având suficiente motive să fie acuzată.

Am stat, ani la rând, să analizez cauzele ticăloșiei clasei politice. Nu m-au surprins deloc cele identificate. În primul rând, ceea ce avem noi nu este clasă politică. Nu există oameni pregătiți pentru așa ceva, nu există o mentalitate sănătoasă care să construiască așa ceva, nu există suficientă educație civică pentru a fundamenta construcția unei clase politice. Totodată, nu există interes al oportuniștilor actuali pentru a se demara, în sfârșit, normalitatea.

În al doilea rând, nu pot fi identificate doctrine juste în spațiul politic românesc. Nu avem Stânga, nici pomeneală de Dreapta. Avem strict persoane și grupuri de interese, amestecate în toate formațiunile politice de pe scenă. Când aud vorbindu-se de principii, mă umflă râsul. Nu avem fundamente pentru ca membrii de partid să cunoască doctrina etc. Iar ajungem la punctul 1, vedeți? Nu am auzit niciun lider de partid sau vreun surogat de lider să trimită tinerii ori pe cei recent intrați în partid la sala de lectură ori pe net să citească teorie politică. De ce? Știu clar că nu le trebuie. În România se poate și altfel. De fapt, se poate oricum.

De asemenea, haimanalele clasei politice nu dau doi bani pe cetățeni. Deși proștii ăia îi votează, proștii ăia îi trimit în tot soiul de funcții. Cât se dau ei de rotunzi, îi sfătuiesc să nu uite că tot omul simplu îi face șmecheri. Iar acel om… se va trezi cândva din letargie. După ce va învăța carte la rândul lui, desigur. Mai durează, asta e clar.

Nu în ultimul rând, existând exponenți ai unui regim plin de defecte, cu apucăturile aferente, nu există speranțe de vindecare. De asemenea, promovarea și menținerea unor penali sau controversați nu pot să genereze ceva pozitiv…

Câtă vreme societatea e permisivă cu hienele, nu sunt șanse/speranțe ca lucrurile să devină normalitate. După asta, mai vedem.

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *