Sindicatele din Administraţia Naţională a Penitenciarelor au anunţat proteste ale angajaţilor în toate penitenciarele din ţară începând de luni.
“Îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, angajarea unui număr suficient de personal, eliminarea inechităţilor salariale şi demiterea Ministrului Justiţiei pentru incapacitate profesională”, sunt câteva din cererile formulate într-un comunicat de presă al Sindicatului Omnia.
Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de faptul că personalul din penitenciare lucrează în aceleaşi condiţii ca şi deţinuţii şi spun că au de gând să dea Guvernul în judecată.
Protestele vor continua pe termen nelimitat până la soluţionarea revendicărilor, mai transmit sindicaliştii.