Poliţiştii Nelu Popescu şi Radu Ionuţ Cătălin şi jandarmul Alin Ion Văduva au fost condamnaţi definitiv pentru tentativă de omor.
Cei trei vor face puşcărie şi vor plăti despăgubiri ȋn valoare de 13.000 de euro pentru că au snopit în bătaie, în urmă cu trei ani, un bărbat din Târgu-Jiu, pentru că nu avea buletinul la el, când ieşise la o bere în oraş.
Curtea de Apel Craiova a menţinut sentinţa pentru cei doi poliţişti şi a decis să reducă pedeapsa doar în cazul jandarmului Alin Ion Văduva.
Ion Cucăilă, de 41 de ani, a rămas invalid pe viață, nemaiputând munci pentru a se întreţine.
Astfel, Nelu Popescu va ispăşi o pedeapsă de 7 ani de închisoare, Radu Ionuţ Cătălin va sta în spatele gratiilor 6 ani şi 6 luni, iar Alin Ion Văduva a primit o condamnare de 4 ani şi 3 luni.