Eram tânăr proiectant geolog la ISPH Bucureşti şi mi-amintesc cu plăcere de perioada anilor ’80, când am participat la studiile geotehnice care s-au efectuat atunci pe Valea Jiului şi a afluenţilor săi. După energia pe cărbune, energia pe apă reprezenta cea mai importantă şi cea mai ieftină sursă de energie electrică. Conducerea statului român din acea perioadă hotărâse să se construiască pe toate râurile ţării salbe de micro şi macrohidrocentrale. Colective de proiectanţi au efectuat studii geotehnice, au făcut proiecte şi s-au început lucrări de amenajare hidroenergetică pe marile râuri ale României. Astfel, în decembrie 1989 se găseau în funcţiune şantiere de construcţii hidroenergetice în multe judeţe din ţară, printre care şi judeţul Gorj. În judeţul Gorj se făcuseră studiile geotehnice pe râurile Jiu, Tismana, Motru, Romanu, Tartarău, Gilort, Jieţ etc. Pentru multe amenajări din Gorj se începuseră lucrările de studii, iar pe altele se aflau în construcţie hidrocentrale. Pe râul Jiu urma să se construiască, de la Rovinari şi până la vărsarea sa în Dunăre, o salbă de 11 microhidrocentrale. La Târgu Jiu se aflau în execuţie două microcentrale care au fost finalizate de Hidroconstrucţia. Au venit însă evenimentele din anul 1989 şi totul s-a dat peste cap. cele mai multe şantiere s-au închis, aşa cum s-a procedat şi cu marile fabrici şi uzine, care erau la acea vreme profitabile dar noua conducere „democratică” a României din anii 90 şi de după aceea, în numele democraţiei, a distrus întreaga economie a ţării, fabricile şi uzinele au fost vândute pe nimic unor firme străine care apoi le-au demontat şi le-au vândut ca fier vechi. Cel care a pierdut a fost şi este poporul român, însă au prosperat şi oameni de afaceri şi politicieni corupţi, care şi-au umplut conturile de bani şi apoi i-au plasat în paradisuri fiscale sau în băncile elveţiene şi arabe. Sistemul hidroenergetic fusese bine organizat, astfel încât împreună cu celelalte sisteme de energie electrică să poată asigura independenţa energetică a României. Dacă democraţii care au condus şi conduc România ar fi ştiut măcar ce înseamnă independenţa energetică, precum şi o industrie şi o agricultură dezvoltată, România ar fi fost departe şi astăzi nu am sta cu mâna întinsă la banii Uniunii Europene pe care ori îi luăm foarte greu, ori deloc. Desigur, preţul acestor euroi a fost distrugerea economiei româneşti, astfel încât România să devină o piaţă de desfacere pentru statele occidentale. Ei!, asta da reformă! Asta da democraţie! Bravos, naţiune, şi vivat democraţia! Aşa s-a procedat şi cu energia pe bază de cărbune. A fost făcută nerentabilă de guvernele care s-au succedat la conducerea României, apoi s-au conservat minele (de fapt s-au închis) iar în exploatările cărbunelui la zi nu s-a mai făcut nici o retehnologizare de 26 de ani, însă au fost daţi afară muncitorii cu sutele, pentru a slăbi forţa organizaţiilor muncitoreşti ce erau destul de puternice şi după anii 90. De altfel, astăzi nici nu se mai vorbeşte de clasa muncitoare pentru că a fost distrusă. Politica de distrugere continuă şi în exploatările cărbunelui la zi, pentru că se urmăreşte importul de energie şi comisionul, iar România trebuie să devină dependentă de energia importată din UE astfel încât să devenim o ţară colonială. Boomul imobiliar s-a dezvoltat pe terenurile unde au fost cele mai mari fabrici şi uzine, îmbogăţindu-i pe străini şi pe unii autohtoni. În Gorj a mai rămas ceva de distrus, şi anume industria extractivă a cărbunelui şi industria energetică pe care democraţii tehnocraţi vor să o distrugă cât mai repede, să poată raporta că şi-au îndeplinit misiunea în România. Ce face poporul român? Stă şi priveşte cum totul se duce de râpă. Complexul Energetic Oltenia a anunţat un profit de 144,2 milioane lei pe primul trimestru al acestui an, dar situaţia economică este destul de grea şi nimeni nu anunţă decât închiderea de capacităţi economice şi concedieri, nu angajări. Făcând o atentă radiografie economică a judeţului Gorj se poate constata că în cei 26 de ani de democraţie s-a reuşit să se închidă mai toate unităţile de producţie şi să crească şomajul. Acum, în plină campanie electorală, toţi candidaţii promit marea cu sarea, dar ce vor face rămâne de văzut. Oare când se va atinge măcar nivelul economic al anului 1989, şi când se vor face investiţii valoroase în municipiile judeţului Gorj? Când se va diminua numărul şomerilor? Conform politicii practicate azi, probabil niciodată. Este tot mai acută problema locurilor de muncă, iar satele şi oraşele judeţului Gorj se depopulează. Tinerii pleacă în străinătate pentru că nu au ce face. Ies din şcoli şi încep „activitatea” de şomer.
Iată, acestea sunt probleme acute pe care trebuie să le rezolve politicul dar şi administraţia, căci de aceea ne cer cu toţii să-i votăm. Să-i votăm, doar atât! Să se vadă cocoţaţi pe scara puteriii şi, în rest – Dumnezeu cu mila. Pentru unii este prea mare pălăria şi nu prea ştiu să lege două vorbe, dar… hai la vot, gorjeni! Hai la vot, România, ca să triumfe democraţia, căci vorba cântecului – „foaie verde şi-un dudău, o să fie şi mai bine”. De fapt, acest bine îl aşteaptă gorjenii şi poporul român de 26 de ani şi nu mai vine… dar, cine ştie?
S-auzim numai de bine. Campania electorală merge, e frumoasă şi plină de promisiuni! În rest… om trăi şi-om vedea.
M.Tutunaru
