Două scandaluri de proporţii au avut loc noaptea trecută ȋn municipiul Tg-Jiu.
Primul la care oamenii legii au fost alertaţi a fost ȋn cartierul Pandurașul, din municipiul Târgu Jiu, unde o tânără de 26 de ani a fost ȋnjunghiată de către fratele său, de 32 de ani.
Conflictul a avut loc în locuința în care cei doi locuiesc, femeia fiind transportata de urgenţă la spital, iar agresorul reținut pentru 24 de ore.
Şi asta nu e tot!
La scurt timp, oamenii legii au fost chemaţi de urgenţă la un bar din zona 9 Mai, unde doi bărbaţi care consumaseră alcool s-au luat cearta, iar unul dintre ei a scos cuţitul şi l-a tăiat ȋn zona gatului pe un bărbat care a sărit să-i despartă.
În cele din urmă, agresorul a ajuns pe mâna poliţiştilor, iar victima se află ȋn stare stabilă la spital.