La data de 9 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au fost sesizați de către o femeie de 36 de ani, din comuna Bolboși cu privire la faptul că nu mai deține informații despre fiica sa, Roibu Cristina-Gabriela, de 20 de ani, de aproximativ două luni, solicitând punerea acesteia în urmărire la nivel național.
Din verificările efectuate a reieșit că tânăra a locuit împreună cu mama sa, în comuna Bolboși, până la data de 10 aprilie 2025, când a părăsit domiciliul, afirmând că intenționează să se mute cu chirie în municipiul Târgu Jiu, unde urma să se angajeze.
Ulterior, până la data de 15 septembrie 2026, cele două au păstrat legătura telefonic și prin intermediul apelurilor video pe rețelele de socializare, însă tânăra nu i-ar fi comunicat mamei sale locul exact în care se afla, susținând că se găsește în diferite localități din țară sau în alte state ale Uniunii Europene.
În cadrul ultimei convorbiri telefonice, aceasta ar fi afirmat că se află în Belgia.
În urma sesizării, polițiștii au întocmit documentele necesare pentru punerea tinerei în urmărire la nivel national, demarând verificări specifice pentru identificarea acesteia.
Persoanele care pot oferi informații despre locul în care se află tânăra sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic pentru apeluri de urgență 112.














Leave a Reply