CSM Târgu Jiu a cedat, la Petroșani, în runda a noua a Ligii 3 Superscore. Echipa lui Mario Găman a fost învinsă de Jiul cu 2-0 (1-0).
Oaspeții au început ceva mai bine, dar au redus prea repede intensitatea, iar Jiul, pe fondul unui joc foarte dur, a preluat inițiativa. Mihăilă a lovit bara porții lui Șocu în minutul 20, dar replica a venit rapid: Voinea și Lupuleț nu au găsit drumul spre gol în careul advers (min.23).
Portarul Alex Șocu s-a remarcat în două rânduri la șuturile lui Sandu și Tout, dar nu a mai avut ce să facă la reluarea lui Fulga din careu, pentru 1-0 (min.40). Bebeto Lupuleț a dat gol în minutul 42, dar tușierul a indicat un offside.
Repriza a doua a început catastrofal pentru gorjeni. Mari Habet, deși avertizat în prima parte, s-a aruncat inutil într-o alunecare și i-a dat prilejul centralului Paul Duma să-i arate din nou cartonașul galben, implicit “roșu”.
Era doar minutul 48. A mers din rău în mai rău. S-a făcut 2-0 în minutul 52, după un șut al lui Tout.
Peste numai trei minute, Gabriel Dodoi a fost eliminat și el pentru o intrare întârziată, dar destul de ușor, având în vedere că arbitrul îl iertase pe Buțurcă de al doilea galben și nu sancționase un fault care a precedat faza.
În 9 oameni, și în dezavantaj, oaspeții nu mai aveau la ce să spere. Totuși, spre lauda lor, gorjenii au depus un efort considerabil pentru a închide spațiile. Jiul nu și-a mai creat oportunități foarte mari, iar Șantia (min.71) și Lupuleț (min.82) au fost blocați in-extremis de apărarea adversă.
Centralul Paul Duma și-a continuat “recitalul” pe final de partidă, când i-a acordat roșu direct lui Brășfăleanu, în minutul 89, probabil pentru că a “respirat cu zgomot”, o decizie care i-a uluit pe oaspeți.
S-a terminat 2-0, după un meci stricat prin minutul 55, o partidă după care gorjeni pierd oameni importanți pentru următoarele runde. Vineri, 23 octombrie, târgujienii se deplasează la Craiova 2.
CSM Târgu Jiu în meciul de la Petroșani: Șocu – Lăpădat, Elton da Silva, Lazăr, Pîrcălabu, Filip, Habet, Dodoi, Lupuleț, Voinea, Bucur. Au intrat pe parcurs: Marina, Șantia, Brășfăleanu, Geană. Rezerve neutilizate: Oprița, Lupulescu, Stăpan, Iordaiche.
FOTO: Nicolae Cristinel Caval











Leave a Reply