Polițiștii din Mehedinți au desfășurat o acțiune pe raza municipiului Drobeta-Turnu Severin pentru a combate schimbul valutar neautorizat.
La controale au participat polițiști și inspectori antifraudă din cadrul ANAF.
Echipele de control au identificat patru bărbați care făceau schimb valutar fără autorizație.
Oamenii legii au aplicat patru sancțiuni contravenționale.
Valoarea totală a amenzilor este de 45.000 de lei.
Autoritățile au confiscat sume impresionante de bani . Valoarea totală a banilor ridicați depășește 580.000 de lei.
Pe lângă moneda autohtonă, au mai confiscat euro, dolari americani, dolari canadieni, lire sterline și forinți.
„La data de 14 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu polițiștii Poliției municipiului Drobeta-Turnu Severin, inspectori antifraudă din cadrul ANAF și jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Mehedinți, au desfășurat o acțiune pe raza municipiului Drobeta-Turnu Severin, pentru prevenirea și combaterea operațiunilor de schimb valutar neautorizat. În cadrul activităților, au fost identificate patru bărbați care efectuau operațiuni de schimb valutar fără autorizație, fiind aplicate patru sancțiuni contravenționaleîn valoare totală de 45.000 de lei. De asemenea, a fost confiscată suma totală de 580.489 de lei, reprezentând 370.551 de lei, 32.794 de euro, 6.038 de dolari americani, 160 de dolari canadieni, 854 de lire sterline și 4.500 de forinți.Polițiștii continuă acțiunile pentru prevenirea și combaterea faptelor care încalcă legislația în domeniul economic”, a transmis IPJ Mehedinți.











Leave a Reply