Investiții de peste 36 de milioane de euro în județul Gorj.
Zece contracte de finanțare au fost semnate astăzi, la Târgu Jiu, în cadrul unei întâlniri la care au participat reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia, cei ai Consiliului Județean Gorj și cei ai administrațiilor locale.
Printre beneficiari se află municipiul Târgu Jiu, comunele Glogova, Căpreni, Baia de Fier și Bălănești.
Printre investiții se numără modernizarea unităților de învățământ, creșterea eficienței energetice la clădiri sau modernizarea Peșterii Muierilor.
Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, a admis că proiectele ar fi luat naștere foarte greu din surse locale de finanțare.
Cosmin Popescu, președinte Consiliul Județean Gorj
Stelian Bărăgan, director general la ADR Sud-Vest Oltenia, a declarat că procesul de tranziție justă va continua pentru județul Gorj. Urmează o nouă etapă foarte importantă în care autoritățile județene și cele locale trebuie să lucreze pentru dezvoltarea comunităților.
Stelian Bărăgan, director general ADR Sud-Vest Oltenia
Cătălin Pasăre















Leave a Reply