Accident rutier grav, marți dimineață, pe DN 6, în zona gării din Orșova. Două autoturisme s-au ciocnit, iar cinci persoane au fost rănite.
La locul accidentului au intervenit rapid pompierii din Orșova și Drobeta-Turnu Severin, cu autospeciale de descarcerare, transport victime multiple și ambulanțe SMURD. La intervenție au participat și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță.
Două dintre victime au fost găsite inconștiente, iar una era blocată în autoturism și a fost scoasă de salvatori.
Răniții au primit îngrijiri medicale, iar trei dintre ei au fost transportați la spitale din Orșova și Drobeta-Turnu Severin.
Polițiștii urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentu.
Accident rutier grav, marți dimineață, pe DN 6, în zona gării din Orșova















Leave a Reply