Tragedie cumplită în comuna Livezi, satul Părăienii de Jos, din Vâlcea.
O mamă de 42 de ani și fetița ei de numai doi ani au murit carbonizate, după ce anexa de doar opt metri pătrați în care dormeau a fost cuprinsă de flăcări.
Incendiul a izbucnit în timpul nopții, iar pompierii de la Stația Grădiștea au intervenit cu două autospeciale. În interior au fost găsite cele două victime.
Tatăl copilei a reușit să scape cu viață.
Primele informații indică o posibilă scurgere de gaz de la o butelie, însă pompierii iau în calcul și varianta unui scurtcircuit.
Ancheta continuă pentru stabilirea cauzei exacte a incendiului.
Tragedie în Vâlcea: o mamă și fetița ei de doi ani, moarte într-un incendiu















Leave a Reply