Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură le reamintește fermierilor că arderea miriștilor, a resturilor vegetale și a vegetației de pe pajiștile permanente este interzisă.
Avertismentul vine după numeroase incendii de vegetație uscată semnalate în ultima perioadă la nivel național.
Fermierii care primesc plăți directe sau sprijin prin Planul Național Strategic trebuie să respecte regulile pe întreaga exploatație, pe parcursul întregului an.
Excepțiile sunt permise doar în situații justificate din punct de vedere fitosanitar.
Dacă un teren este afectat de un incendiu cu cauză necunoscută, proprietarul trebuie să anunțe rapid APIA și să prezinte documentele întocmite de pompieri sau de poliție.
În lipsa acestora, înainte de control, pot fi aplicate penalități, inclusiv reducerea sau pierderea sprijinului financiar.













Leave a Reply