Operatorul Aparegio Gorj anunță întreruperea furnizării apei potabile duminică, 29 iunie, între orele 09:00 și 11:30, pentru remedierea unei avarii la conducta de distribuție din Bumbești-Jiu, pe strada Tetila.
Vor fi afectați parțial locuitorii din satul Tetila și integral cei din localitatea Curtișoara.
Reprezentanții operatorului își cer scuze pentru disconfortul creat și avertizează că, după reluarea alimentării cu apă, este posibil ca la robinete să apară valori mai ridicate ale turbidității. Din acest motiv, utilizatorilor li se recomandă să nu folosească apa în scopuri casnice până la limpezirea completă.
Intervenția este coordonată de Centrul de Exploatare și Distribuție Bumbești-Jiu.














Leave a Reply