Medicii legiști și personalul din serviciile de medicină legală din întreaga țară au întrerupt astăzi activitatea timp de două ore, între 10 și 12, în semn de protest față de subfinanțarea sistemului și nivelul de salarizare.
Reprezentanții acestora au transmis că medicina legală este esențială pentru desfășurarea actului de justiție, iar lipsa resurselor afectează direct anchetele penale și procesele aflate pe rol.
Protestatarii au cerut Guvernului, Parlamentului și Ministerului Sănătății deschiderea unui dialog și adoptarea unor măsuri urgente pentru susținerea rețelei medico-legale.
Pe durata protestului au fost asigurate doar urgențele medico-judiciare. Sindicaliștii au avertizat că, în lipsa unor soluții concrete, acțiunile de protest ar putea continua și în perioada următoare.











Leave a Reply