Elevii de clasa a VIII-a se pot înscrie, începând de astăzi, la Evaluarea Națională.
Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației, înscrierile se desfășoară în perioada 8 – 12 iunie, dată la care se încheie și cursurile pentru absolvenții de gimnaziu.
Prima probă, la Limba și literatura română, va avea loc pe 22 iunie, urmată de examenul la Matematică pe 24 iunie.
Elevii care studiază în limbile minorităților naționale vor susține proba la Limba și literatura maternă pe 26 iunie.
Rezultatele inițiale vor fi afișate pe 1 iulie.
În aceeași zi, dar și pe 2 și 3 iulie, candidații vor putea consulta lucrările și depune contestații. Rezultatele finale vor fi publicate pe 8 iulie, după soluționarea acestora.











Leave a Reply