Șoferii care tranzitează județul Gorj trebuie să se aștepte la restricții temporare de circulație în următoarele două săptămâni.
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova anunță lucrări de întreținere și reparații pe drumurile naționale DN 67 și DN 67C, în perioada 18 – 31 mai.
Intervențiile vor avea loc pe DN 67, între Târgu Jiu și Motru, pe tronsonul care traversează localitățile Bălești, Câlnic și Ciuperceni.
Lucrări sunt programate și pe DN 67C, între Bengești-Ciocadia, Novaci și stațiunea Rânca.
Reprezentanții DRDP Craiova spun că lucrările au ca scop creșterea siguranței rutiere și îi avertizează pe conducătorii auto să respecte semnalizarea temporară din zonele de intervenție.
Șoferii sunt sfătuiți să reducă viteza, să circule cu atenție în apropierea utilajelor și să ia în calcul posibili timpi de așteptare în trafic.














Leave a Reply