Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj anunță absolvenții promoției 2026 că au la dispoziție 60 de zile de la finalizarea studiilor pentru a se înregistra în evidențele instituției și a beneficia de servicii de sprijin în găsirea unui loc de muncă.
Pentru absolvenții de liceu, termenul începe după 5 iunie 2026, iar pentru cei din școlile profesionale după 26 iunie. În cazul absolvenților de 8 clase, înregistrarea se poate face începând cu 12 iunie, dacă au împlinit vârsta de 16 ani.
Reprezentanții AJOFM precizează că înscrierea este o condiție necesară pentru accesarea facilităților prevăzute de lege, inclusiv consiliere profesională, medierea muncii și, în anumite condiții, indemnizația de șomaj sau prime de inserție și stabilitate.
Diana Văduva, purtător de cuvânt AJOFM Gorj














Leave a Reply