Un bărbat de 54 de ani, din orașul Novaci, a fost reținut după ce a fost depistat cu alcolemii greu de egalat pentru un șofer.
Faptele au fost comise în iarna anului trecut și în această primăvară.
“Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, la data de 3 decembrie 2025, a fost depistat în trafic, pe DN 67 C Novaci, județul Gorj, în timp ce conducea un autoturism, iar în urma testării cu aparatul etilotest s-a constatat faptul că acesta avea o concentrație de 1,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma prelucrării mostrelor biologice a rezultat o alcoolemie de 3,87 g0/00, respectiv 3,85 g0/00 alcool pur în sânge. Ulterior, la data de 30 martie a.c., acesta a fost depistat, din nou, conducând același autoturism, pe DN 67 C Novaci, aflând-se în perioada de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar în urma testării cu aparatul etilotest s-a constatat faptul că acesta avea o concentrație de 1,09 mg/litru alcool pur în aerul expirat, iar în urma prelucrării mostrelor biologice a rezultat o alcoolemie de 2,06 g0/00, respectiv 1,89 g0/00 alcool pur în sânge”, a transmis IPJ Gorj
Polițiștii vor continua cercetările pentru luarea tuturor măsurilor legale.














Leave a Reply