Polițiștii din Vâlcea au desfășurat mai multe percheziții într-un dosar care vizează obținerea ilegală de fonduri din bugetul pentru șomaj. Acțiunile au avut loc în municipiul Râmnicu Vâlcea și în comuna Lăpușata, fiind coordonate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.
Anchetatorii spun că, în perioada 2020–2024, reprezentanții unor firme ar fi depus documente false la o instituție publică. Actele ar fi atestat în mod fictiv angajarea și instruirea unor persoane pentru cursuri de calificare sau recalificare profesională.
Pe baza acestor documente, ar fi fost obținute fonduri guvernamentale destinate sprijinirii șomerilor. Prejudiciul estimat de anchetatori este de aproximativ un milion și șase sute de mii de lei.
În acest dosar sunt vizate peste 60 de persoane, care urmează să fie audiate pentru clarificarea situației și stabilirea tuturor responsabilităților.











Leave a Reply