Viitorul Târgu Jiu avansează în Cupa României

Viitorul Târgu Jiu merge mai departe în cupă după o partidă antrenantă, disputată pe terenul din Horezu. Gorjenii au trecut, cu emoții, de Flacăra, după două reprize adiționale.


Trupa lui Florin Stîngă s-a impus cu 3-2. Golurile lui Alex Sîrbu și Răzvan Vulpe, marcate până în pauză, au părut că fac ușor meciul pentru vizitatori. Vâlcenii au revenit în partea a doua a confruntării, când fostul pandur Ionuț Cioinac a transformat două lovituri de la 11 metri. În minutul 111, Florin Răsdan a marcat golul care a adus calificarea gorjenilor.
Antrenorul Florin Stîngă a declarat că este mulțumit de nivelul la care s-a prezentat echipa.

Florin Stîngă, antrenor Viitorul Târgu Jiu


Pentru Viitorul urmează acum duelul cu Progresul Spartac din campionat. Meciul se dispută sâmbătă, de la ora 11.00.

Cătălin Pasăre

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *