Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a fost prezent astăzi la Horti Show, un eveniment național găzduit în ferma unui tânăr legumicultor din Olt. Oficialul a vorbit despre două programe pe care fermierii le vor putea accesa în curând. Unul denumit „Instalarea tinerilor fermieri”, care va avea o alocare de 170 milioane euro, și un altul nou, destinat fermierilor care vor să investească în capacități de producere a energiei electrice pentru a-și putea folosi solariile cu costuri reduse.„Pentru programul valoarea alocată este de 170 milioane euro, iar pentru , practic instalarea de panouri fotovoltaice, au și componentă de depozitare a energiei astfel încât pe perioada de noapte să poată funcționa echipamentele de încălzire, aici avem o alocare de 150 milioane anual, pe o perioadă de patru ani”, a precizat ministrul.
Fermierii nu ar trebui să se teamă nici de birocrația excesivă, a mai spus ministrul. „Sunt proiecte foarte simple, practic nu necesită cheltuieli foarte mari din partea dumneavoastră. Se va face pe o fișă de proiect, care va fi foarte simplă, ulterior, după semnarea contractului, dumneavoastră veniți cu un proiect, cu un ATR, și practic să deveniți prosumatori pentru a avea independența energetică în fermă. Amândouă programele care vor fi scoase vor avea un grad de intensitate de 100%, fără cofinanțare, zero costuri”, a mai transmis oficialul. La evenimentul a fost de asemenea prezent și fostul ministru al Agriculturii, în prezent președintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, deputatul Adrian Chesnoiu.
Sursa: euroolteniainfo.com
Citeste tot articolul pe Read More