Complexul Energetic Oltenia a aprobat suma de aproape un milion de lei pentru a pune la punct sistemul de transport al cărbunelui pe calea ferată.
Compania energetică are la dispoziție o rețea proprie de transport pe calea ferată, precum și garnituri compuse din locomotive și vagoane.
Acestea sunt folosite pentru a duce lignitul de la depozitele din cadrul carierelor miniere la depozitele de cărbune din termocentrale.
Astfel, compartimentul de specialitate din cadrul companiei, împreună cu ELCFU Motru, care gestionează mijloacele și rețeaua de transport feroviar, au stabilit un necesar de aproape un milion de lei pentru un contract de prestări servicii.