Vor avea loc lucrări de amenajare a unei halde din cadrul CEO. Complexul Energetic Oltenia va amenaja halda minieră de la Cariera Pinoasa.
Au fost aprobate fonduri pentru achiziția serviciilor de execuție a unui Studiu pedologic și a unui Proiect Tehnic.
Cele două documentații sunt necesare pentru amenajarea tehnico-minieră a suprafeței de peste 37 de hectare din halda interioară a Carierei Pinoasa, din cadrul Complexului Energetic Oltenia.
Haldele sunt necesare pentru depunerea sterilului rezultat în urma activităților de decopertare. Ulterior se poate trece la excavarea cărbunelui.