Două dintre victimele cumplitului accident de la Jilț, externate astăzi

Alte două victime ale cumplitului accident produs miercuri, la Cariera Jilț Sud, unde trei persioane au decedat, iar alte 10 au fost rănite, au fost externate astăzi din spitalul din Târgu Jiu. Potrivit reprezentanților unității medicale, starea celor doi pacienți este una bună.


“Două dintre victimele accidentului de muncă de la Cariera Jilț Sud Mătăsari au fost externate din Secția Chirurgie Generală II a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, în stare bună. Cei doi pacienți au primit recomandare de a merge la control dacă va fi nevoie și concedii medicale. Celălalt pacient internat în unitatea noastră medicală a fost transferat la Compartimentul Chirurgie Buco-Maxilo-Facială din cadrul Secției ORL. Potrivit medicului curant, pacientul va fi monitorizat în secție deoarece prezintă o fractură minoră, fără deplasare, la nivelul oaselor feței, care nu necesită intervenția chirurgicală. Cu toții au beneficiat de consiliere psihologică pe perioada internării”, au transmis reprezentanții SJU Târgu Jiu.

A.P.

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *