Ultima ora: Reacția conducerii CEO la accidentul mortal

Conducerea Complexului Energetic Oltenia, unde în cursul zilei de astăzi trei angajați și-au pierdut viața în timp ce se aflau la serviciu, a ținut să transmită un mesaj public prin care transmite condoleanțe familiilor.
„În data de 17.01.2023, în jurul orei 13:00, în perimetrul carierei Jilț Sud, personalul care a participat la intervenția mecanică la Excavatorul 1400-05 a urcat într-un mijloc auto pentru a se deplasa la sediu. În timpul coborârii pe o pantă, înaintea podului de traversare a transportatorului cu banda T 204, autovehicolul a derapat pe pod și a căzut peste transportor, impactul soldându-se cu 16 victime. Printre acestea se numără 14 salariați ai CE Oltenia, din care 3 au decedat. Evenimentul a fost comunicat organelor abilitate pentru a fi cercetate și stabilite cu exactitate cauzele și împrejurările producerii acestuia. Conducerea și colectivul CE Oltenia își exprimă regretul față de tragicul eveniment care a avut loc și transmite sincere condoleanțe familiilor îndurerate”, se arată în comunicatul transmis de reprezentanții CEO.

Citeste tot articolul pe Read More 

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *