Reprezentanţii unităţii medicale din Târgu Jiu încearcă să aducă un strop de fericire în sufletele bolnavilor care îşi vor petrece sărbătorile de iarnă pe un pat de spital. Prin urmare, la fel ca în anii precedenţi, pacienţii vor fi serviţi cu mâncare tradiţională, precum cozonaci, friptură, ciorbă și sarmale. Meniurile vor fi adaptate în funcție de afecțiunile pacientului, dar cei care nu au nicio interdicție în ceea ce privește mâncarea se vor putea bucura de o masă specială atât de Crăciun, cât și de Revelion.
“De sărbători, Crăciun și Revelion, bolnavii care rămân internați în Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu vor avea parte de un meniu de sărbătoare, din care nu lipsesc sarmalele, friptura și cozonacul. Deoarece înainte de Crăciun, unii pacienți țin post, există și un meniu religios pregătit special pentru ei (ciorbă de zarzavat cu orez, iahnie de fasole uscată, mâncare de cartofi etc). Potrivit asistenților dieteticieni, de Crăciun, meniul bolnavilor internați la SJU Târgu-Jiu va conține ciorbă de legume cu aripi de pui, ciorbă de perișoare, friptura de piept de pui cu piure de cartofi, sarmale, friptură de pui cu orez, friptură de vită cu orez și legume, friptură de pui cu cartofi ungurești sau cu sote de fasole verde, portocale, cozonac – în funcție de regimul stabilit de medicul curant. De Revelion, pacienții care vor fi internați vor consuma, în funcție de dieta recomandată de medic, ciorbe de legume și carne de pui, sarmale, pulpă de vită sote cu mâncare de fasole verde sau cu pilaf de orez, friptură de pui cu cartofi natur, friptură de vită cu pilaf de orez, portocale și cozonac. În funcție de dieta recomandată de medicul curant, pacienții pot beneficia și de un supliment zilnic (compot, iaurt, smântână, napolitane, fructe, brânză etc). Majoritatea pacienților beneficiază de hrană în valoare de 22 lei pe ziua de spitalizare, sumă care acoperă cele 3 mese. Această sumă crește în funcție de boală, astfel că bolnavii de diabet sau cei oncologici, de exemplu, beneficiază de o normă de hrană de 33 lei pe zi”, au transmis reprezentații SJU Târgu Jiu.
Citeste tot articolul pe Read More