Căruţele nu vor mai avea voie să circule în municipiul Drobeta Turnu Severin. Totodată, severinenilor le va fi interzis să mai crească animale în gospodăriile din oraș. Excepție fac unele cartiere periferice, unde oamenii pot crește unul sau doi porci pentru consumul propriu. Amenzile pot ajunge și până la 3.000 lei pentru cei care nu respectă această măsură.
„Interzicem trecerea prim municipiul Drobeta Turnu Severin, indiferent de stradă, a oricărei căruțe, lucru care se întâmplă în acest moment pe zona Splai Mihai Viteazu și C.D. Ionescu. Erau străzi care permiteau trecerea cu căruțe. De acum înainte este interzisă orice fel de circulație a căruțelor în municipiu, orice fel de creștere a mai mult de unul, doi porci în zona Schela, Gura Văii, Dudașul Schelei. Odată cu dezvoltarea orașului nu mai putem să permitem să avem tot felul de animale crescute de oameni în gospodărie. Nu este normal să avem ditamai cireada de oi în oraș, iar în Banovița cineva creștea vaci, mai erau și crescători de porci. Cresc și amenzile de la 500 până la 2.500-3.000 lei de lei ”, a declarat Marius Screciu, primarul municipiului Drobeta Turnu Severin.
Citeste tot articolul pe Read More