Prefectul Marcel Iacobescu a inspectat, ieri, principalul șantier deschis în Gorj, pentru a vedea stadiul lucrărilor. Este vorba despre centura ocolitoare a municipiului Târgu Jiu.
Potrivit reprezentantului guvernului în teritoriu, lucrările înaintează destul de greu. În prezent, se lucrează la podul din zona Dănești. Urmează podul de la Preajba, unde circulația va fi blocată. Se caută soluții pentru găsirea unei rute ocolitoare, dat fiind faptul că zona este intens circuală și s-ar putea crea ambuteiaje.
Marcel Iacobescu, prefectul județului Gorj
Deși are doar 20 kilometri, centura Târgu Jiului se dovedește a fi extrem de greu de construit. Investiția ar fi trebuit să fie finalizată la mijlocul lunii august 2022, însă, termenul a fost prelungit. Astfel că, șoseaua ar putea fi gata abia în luna octombrie 2023. Potrivit prefectului, o mare parte din investiție este realizată, însă, au mai rămas de finalizat lucrările la trei poduri și două intersecții giratorii.
Marcel Iacobescu, prefectul județului Gorj
Dacă până de curând, ritmul lent al lucrărilor “s-a datorat” ba blocajelor în instanță, ba lipsei forței de muncă, acum, aceste întârzieri sunt cauzate de lipsa fondurilor. Reamintim că societatea SECOL este cea care se ocupă de investiție.
Marcel Iacobescu, prefectul județului Gorj
Lucrările la șoseaua ocolitoare a municipiului Târgu Jiu au început în octombrie 2014.
Aura Pîrvuleț