Înca nouă troleibuze vor ajunge, în perioada următoare, la Târgu Jiu. Acestea au fost achiziționate din fonduri europene.
Totodată, potrivit edilului Marcel Romanescu, au început lucrările de modernizare a rețelei de transport în comun din Târgu Jiu. Investiția, în valoare de 12 milioane de euro, va fi realizată de o asociere de patru societăți. Se dorește ca, până la sfârșitul anului viitor, linia electrică să fie prelungită atât către cartierele mărginașe ale orașului, cât și către localitățile învecinate ale municipiului.
Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu
Lucrările la rețea vor începe din zona Bârsești. Pe perioada lor, vor circula doar autobuze.
Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu
Aura Pîrvuleț