Cea mai mică comună va avea toate drumurile asfaltate

Autoritățile locale din comuna gorjeană Arcani au reușit să obțină finanțarea dorită. Este vorba despre singurul proiect depus pe programul Anghel Saligny care cuprinde modernizarea ultimilor kilometri de drumuri din localitate. Investiția are o valoare de circa opt milioane de lei.


Mai multe tronsoane de drumuri din toate cele patru sate ale comunei Arcani vor fi modernizate ca la carte. Este vorba de o lungime totală de peste patru kilometri. Cu acest proiect, autoritățile locale vor încheia investițiile pe infrastructura rutieră locală. Însă, până la începerea lucrărilor mai este cale lungă din cauza procedurilor și a birocrației.

Aristică Coiculescu, primar Arcani

Primarul Aristică Coiculescu așteaptă să-i fie aprobat proiectul de gaze naturale, de peste 20 de milioane de lei doar pentru localitatea sa, dar nimeni nu știe cu certitudine când se va întâmpla acest lucru. Fiind vorba de o sumă de bani uriașă, primarul speră să prindă finanțare, inițial, pentru conducta principală.

Aristică Coiculescu, primar Arcani

În Arcani sunt 850 de gospodării care ar putea beneficia de gaze naturale. În prezent, față de alte localități mai apropiate de Târgu Jiu, locuitorii din această comună se bucură de apă și canalizare menajeră.


Loredana Sava

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *