Reprezenanții IPJ Gorj susțin că nu au descins la o adresă greșită, ca urmarea a informaților apărute în spațiul public. Un bărbat de 48 de ani, din Târgu Jiu, a fost săltat, joi, de mascați după ce a furat un portofel dintr-o stație peco.
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizați prin plângere, cu privire la faptul că autori necunoscuți și-au însușit pe nedrept un portofel ce aparținea unui bărbat de 30 de ani, din municipiul Timișoara, în care avea suma de 800 euro și 1800 lei, documente personale, precum și trei carduri bancare. În urma investigațiilor efectuate, a fost identificat un bărbat, de 48 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de furt, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic.
Oana Vlăduț, purtător de cuvânt IPJ Gorj
Purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj a transmis că descinderile s-au făcut la adresa corectă.
În cursul acestei zile, autorul faptelor a fost prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, față de acesta luându-se măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Cătălin Pasăre