ACS Dream Team Gorj este din nou campioană la Dolce Vita. Cea mai bună echipă de minifotbal din județ a luat titlul după o pauză de un an.
În ultimul meci din Liga 1, Dream Team a trecut chiar de deținătoarea trofeului, ACS Exclusive Târgu Jiu, scor 1-0. Golul care a adus un succes vital a fost înscris de Horia Șitoianu.
Pentru Dream Team, sezonul a fost unul perfect. A obținut și Cupa Dolce Vita, și Cupa Porcului.
Bogdan Chiriac, delegat Dream Team Gorj
Cu un punct peste Padeș ISU, Dream Team și-a câștigat dreptul de a reprezenta județul la Campionatul Național de la Râmnicu-Vâlcea, din perioada 15-17 iulie.
Ion Al Ioani, jucător Dream Team Gorj
Duminică, 29 mai, s-a încheiat Liga 2 Amatori, turneu care a reunit la start, la fel ca Liga 1, un număr de 10 echipe. Cea mai bună s-a dovedit a fi Digi Team Târgu Jiu, care s-a impus în ultima etapă cu Primăria Godinești și a câștigat titlul de campioană. Digi va participa la Cupa României, la Sibiu, între 8 și 10 iulie.
Răducu Bușe-Dan, jucător Digi Team Târgu Jiu
Padeș ISU, Rinacar Târgu Jiu și Peppy Dolce Vita sunt celelalte echipe care vor reprezenta Gorjul la competițiile naționale.
Cătălin Pasăre