Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu, a fost sancţionat de către conducerea universităţii din Târgu Jiu. Romanescu este conferenţiar la Universitatea „Constantin Brâncuşi“, și a primit această sancțiune pe motiv că „s-a abătut de la normele de etică universitară şi normele de conduită etică în cercetarea ştiinţifică“. Dan Ilie Morega este revoltat si nu concepe cum a putut fi luată această hotărâre.
Cercetarea împotriva lui Romanescu a venit în urma unei sesizări făcute de rectorul Sorin Purec. Acesta a transmis că ISBN-ul alocat pentru o carte scrisă de Marcel Romanescu şi prezentată de acesta pentru obţinerea gradului universitar de conferenţiar aparținea unei alte lucrări. De altfel au fost discuții cum că în biblioteca universității, cartea lui Romanescu nu a fost găsită, Morega spune că edilul orașului nu merita să treacă prin niciun fel de comisie pentru că la timpul potrivit a prezentat toate cărțile pe care acesta le-a scris.
Dan Ilie Morega, președinte IAIPP Gorj
De asemenea, acesta mai spune că ar fi potrivite alte persoane să preia conducerea Universității ”Constantin Brâncuși”. Morega consideră că Romanescu va face mai întâi o contestaţie la nivelul universităţii şi mai apoi se va îndrepta în instanţa de judecată.
Dan Ilie Morega, președinte IAIPP Gorj
Primarul Marcel Romanescu spune că hotărârea universităţii este ilegală şi o va contesta în instanţa de judecată. În plus, acesta susţine că va depune şi o plângere penală împotriva conducerii universităţii.Acesta a mai adăugat că cele două cărți există și au fost publicate pe cheltuiala sa, însă a fost un număr redus de exemplare iar acum nu mai deține niciunul.Cele două cărți se intitulează ”Management” și ”Etica în afaceri”și ar fi fost publicate în 2008 la Editura Universitaria din Craiova, dar în prezent nu se mai găsesc.
Casiana Hîncu