Complexul Energetic Oltenia va face doar angajari pe perioada determinata. In perioada urmatoare, colosul energetic intentioneaza sa faca sute de angajari.
Este nevoie de personal în carierele miniere, dar și la termocentrale.
Potrivit unui angajament asumat de administrația Complexului Energetic Oltenia față de Ministerul Energiei va mai fi pus în funcțiune un bloc energetic de 300 de megawați. Prin urmare, va fi nevoie de un total de 650 de salariați.
Aceștia vor fi încadrați pe 6 sau 9 luni cu posibilitatea de prelungire a contractelor, în funcție de necesitățile angajatorului. Este posibil ca muncitorii să fie păstrați, în cazul în care de la CEO vor avea loc multe plecări prin pensionare.