Sistemul de apa si canalizare din Novaci va beneficia in acest an de lucrari complexe de modernizare. Totodata, se vor face investitii in infrastructura de transport.
Potrivit prefectului Marcel Iacobescu, în perioada următoare, Aparegio, operatorul care a preluat rețele de apă și canalizare din Rânca, va face investiții. Totodată, autoritățile din Novaci urmează să demareze un proiect privind modernizarea rețelei de transport public, ce presupune achiziţionarea a patru autobuze electrice și construirea de staţii intermediare, în care este vizat inclusiv transportul public de călători în stațiunea turistică montană Rânca.
Marcel Iacobescu, prefectul județului Gorj
Stațiunea Rânca este cea mai renumită stațiune de schi din Carpații Olteniei, preferată de iubitorii sporturilor de iarnă, deoarece aici stratul de zăpadă se depune începând cu luna septembrie și se menține chiar până în mai. Plus de asta, domeniul schiabil este extrem de generos și se întinde între 1600 și 2100 de metri.
Aura Pîrvuleț