Este o săptămână fără proteste în Piața Prefecturii din Târgu Jiu. Sindicaliștii din Complexul Energetic Oltenia au luat decizia ca săptămâna acesta să nu fie programate pichetări ale sediului Prefecturii Gorj. Motivul este legal de orgnizarea sărbătorilor primăverii. De asemenea, în zona centrală a orașului este un aflux mare de cetățeni care vin la târgul de mărțișoare, flori și cadouri. Protestele vor fi reluate din data de 10 martie.
Angajații Complexului Energetic Oltenia cer scăderea vârstei de pensionare. Sindicatele și administrația Complexului Energetic Oltenia reiau săptămâna aceasta negocierile pentru salarii. Este programată o nouă ședință a Comisiei de Negociere din cadrul companiei. Până în momentul de față au fost parcurse câteva etape în cadrul negocierilor. S-a stabilit acordarea tichetelor de vacanță pentru mineri și energeticieni și în anul 2022.
Un alt obiectiv negociat și îndeplinit este uniformizarea salariilor la nivelul Complexului Energetic Oltenia. Cea mai importantă componentă a discuțiilor se referă însă la acordarea unui adaos la salariu, având în vedere inflația și nivelul lefurilor încasate de mineri și energeticieni.
Planul merge mai departe, deși războiul bate la ușă
“Avem investitori identificați pentru nouă dintre cele zece proiecte, mai avem un singur proiect CCGT (centrala pe gaze în ciclu combinat – n.red.) de 850 MW de la Ișalnița pentru care mai așteptăm investitor. Ținta este să punem în funcțiune parcurile fotovoltaice în 2024 și centralele pe gaze în 2026, în total 2.000 MW”, a spus Lăcrimoara Diaconu Pințea, membru în Directoratul CEO, la Zf POWER Summit. Amintim că, potrivit planului de restructurare-decarbonare al CE Oltenia, societatea urmează să se asocieze cu alte companii în firme de tip SPV (special purpose vehicle) pentru proiectele de construcție de parcuri fotovoltaice și de centrale noi pe gaze. Este vorba despre dezvoltarea a zece proiecte, care fac parte din planul de restructurare-decarbonare: opt pentru parcuri fotovoltaice și două pentru centrale noi pe gaz. Pentru fiecare proiect, CEO vine cu aport în natură la SPV, urmând ca investitorii interesați să vină cu aport în numerar pentru finanțarea construcției capacităților energetice noi.
Pințea a spus așadar că pentru una dintre centralele noi pe gaz, cea la Turceni, și pentru toate parcurile fotovoltaice au apărut deja investitorii. Ea a nominalizat Petrom, cu care este implicată în patru parcuri fotovoltaice (Petrom 50%, CEO 50%) și Tinmar (CEO 45%, investitorul 55%).
Pințea a mai fost întrebată dacă noua taxonomie a Comisiei Europene, care califică și investițiile în centrale pe gaze ca fiind sustenabile, deci pot primi finanțare, ajută proiectele CEO.
“Finanțarea din Fondul de Modernizare ne asigură o porție importantă, 70% pentru fotovoltaice și 50% la CCGT dar, în afară de asta, suntem în discuții cu două sindicate de finanțare bancară (…). În decembrie, când am prezentat la Bruxelles setul de livrabile (pentru aprobarea planului de restructurare – n.red.), atrăsesem finanțare de 350 de milioane de euro pentru cele două proiecte pe gaze. Există un interes mai mare din partea băncilor. Devine și mai probabilă finanțarea Fondul de Modernizare, avem un prim feedback de la BEI că proiectele noastre sunt foarte bune”, a spus Pințea. Decizia finală de aprobare a finanțării proiectelor CEO din Fondul de Modernizare va fi luată în luna aprilie.
Andrei Merfu