Aproape orice chestiune de politică internă pălește în fața nebuniei din Ucraina, acolo unde, sub imperiul ideii cretine „Io pot, Io fac și dreg”, Federația Rusă asediază principalele orașe și obiective militaro-strategice, sperând inițial într-un „război-fulger”…
Ce mă bucură totuși, în acest context geo-politico-militar greu de crezut mai acum o lună, e că avem consens în alianța de guvernare pentru a primi migranții din Ucraina care fug din calea războiului. Concret, România, prin vocea premierului Nicolae Ciucă, a deschis calea primirii refugiaților din țara vecină. Când a fost întrebat cât de mulți poate primi țara noastră, prim-ministrul a răspuns militărește, scurt: „Un număr destul de mare”, neexistând momentan calcule exacte: „Toate aceste informaţii le primim din surse deschise şi în acest moment când discutăm nu am reuşit să avem încă o analiză cu instituţiile de specialitate”.
Vestea bună, dacă o putem numi așa, e că nu există cereri de repatriere: „Nu avem această solicitare. Există doar comunicatul MAE şi în funcţie de solicitări suntem pregătiţi să acţionăm ca atare, există pregătite măsuri astfel încât să putem să asigurăm sprijinul necesar unui flux de refugiaţi, inclusiv partea de repatriere. Până în acest moment nu avem nicio solicitare”. Cu alte cuvinte, ori cetățenii români au părăsit Ucraina, ori sunt acolo, dar la adăpost (ce o presupune asta…)
De departe, cele mai bune vești vin însă din partea AUR, dacă putem spune așa. Percepuți ca apropiați de retorica naționalistă a marelui URSS, cei din AUR tac. Și bine fac. Cât au crescut pe fondul pandemiei și al discursului de negare a bolii, a vaccinului etc., la fel de rău pot să cadă acum, dacă emit opinii apropiate de răutatea Moscovei. Știu și ei că trebuie să tacă. Nu e momentul să-și arate simpatia. Aia de care vorbește lumea rea, nu eu…
Ionuț Catrina
