Sindicaliștii din Complexul Energetic Oltenia revin săptămâna aceasta în Piața Prefecturii din Târgu Jiu. Va fi însă ultimul protest de luna aceasta organizat de sindicatele din cadrul companiei energetice. Liderii au luat decizia ca în următoarele două săptămâni să nu mai aducă oameni în Piața Prefecturii.
Motivul este legat de sărbătorile de început de martie, dedicate primăverii și femeii și faptului că va fi amenajată o zonă comercială în centrul municipiului. Prn urmare, zeci de mineri și energeticieni din Complexul Energetic Oltenia se vor mai afla doar marți în Piața Prefecturii pentru a cere scăderea vârstei de pensionare la companie.