Prețurile au explodat în ultima perioadă, având în vedere atât alimentele de bază, combustibilul, cât și facturile la utilități.
Cu toate acestea, o primărie din Gorj reușește să mențină prețurile facturilor reduse. Este vorba despre primăria Bustuchin din județul Gorj, prima primărie care a realizat un parc fotovoltaic prin care a redus factura la energie. Peste o mie de panouri fotovoltaice au fost montate în apropierea primăriei.
”Mi-am dat seama că preţul la energia electrică în România creşte din zi în zi. Aici avem 1200 de panouri şi este un proiect pe care l-am realizat pe o suprafaţă de un hectar. Licenţa pentru furnizarea energiei era cea mai importantă, după obţinerea finanţării, implementarea şi finalizarea lui. Energia electrică produsă de noi poate să intre în sistemul energetic naţional şi să valorificăm surplusul“, a declarat Ion Ciocea, primarul din Bustuchin.
Mai mult decât atât, majorarea preţului la energie va fi în favoarea primăriei şi va aduce mai mulţi bani la bugetul comunei, asta pentru că, în vară, energia electrică produsă de parcul fotovoltaic era vândută cu un preţ mult mai mic faţă de tariful plătit pentru energia consumată, pentru că legea nu permite să se facă o compensare, iar din acest motiv primăria era nevoită să mai plătească o anumită sumă pentru curentul electric.
Capacitatea de producţie a parcului fotovoltaic este de peste 400 MW pe an. Parcul fotovoltaic a fost realizat printr-un împrumut în valoare de 363.000 de dolari, luat de Primăria Bustuchin de la Fondul Român pentru Eficienţa Energiei.
Banii vor trebui să fie returnaţi într-o perioadă de 84 de luni.
Casiana Hîncu