Parlamentarii PSD vor initia un proiect de lege care vine in favoarea investitiilor incepute inainte de aderarea Romaniei la Uniunea Europeana si blocate ulterior din cauza unor probleme legate de mediu. Printre obiective se numara si cele doua microhidrocentrale de pe raul Jiu.
Hidrocentralele de pe Defileul Jiului sunt finalizate în proporție de 90%. Statul român a investit deja peste 175 de milioane de euro pentru construcţii pe care a trebui să le treacă în conservare.
”Odată puse în funcțiune, aceste hidrocentrale vor aduce suplimentar o cantitate importantă de energie ieftină, pentru sistemul energetic național. Suntem obligați în noul context mondial să facem totul pentru a asigura independența energetică a României. Iar toate aceste proiecte aproape finalizate sunt soluția cea mai rapidă de a atinge acest deziderat. Mai concret, proiectele mari, din energie și infrastructură care sunt clasificate ca fiind proiecte de interes național, să poată fi executate fără să existe posibilitatea blocării lor, după ce au fost obținute toate autorizațiile prevăzute de legislația națională”, a declarat deputatul Mihai Weber, președintele PSD Gorj.
Aura Pîrvuleț