… e fix praf în vânt. Efemer până la esență, individul nu realizează că e fix nimic în ecuația numită „viață” decât – poate – în ultimele clipe când respiră.
Suntem trecători și rar conștientizăm asta. Ridicăm, clădim, vrem, urlăm, alergăm, iubim fără griji… Sigur, asta poate este parțial sensul vieții, dar niciodată nu înțelegem că nu suntem altceva decât pasageri în acest vehicul limitat. Când ți-a venit stația de „coborât”, o faci rapid.
E vorba aia că dacă trăiești cum trebuie viața, nu mai ai nevoie de a doua. Așa o fi…
Personal, vreau să cred, simt nevoia să cred în reîncarnare. Aș mai avea o șansă de a pleca „undeva” împăcat, împlinit.
Ionuț Catrina