In ceea ce priveste infectarile de Covid-19, ne indreptam, dupa o perioada de crestere, spre o faza de platou la Gorj. Declaratia ii apartine prefectului Marcel Iacobescu.
Astfel, incidența la nivelul județului se află în continuă scădere, în ultimele 24 de ore fiind de 4,72 la mie, în scădere față de ziua precedentă când rata de infectare era de 4,80. Cea mai afectată localitate din Gorj rămâne tot Alimpeștiul, cu o rată de 11,64 la mie.
Marcel Iacobescu, prefect de Gorj
Tot în scădere este și interesul gorjenilor pentru vaccinare. Însă, potrivit prefectului, dacă trendul se menține măcar la acest nivel, situația se va stabiliza.
Marcel Iacobescu, prefect de Gorj
Totodată, continuă controalele în locațiile în care este interzis accesul persoanelor nevaccinate. Amintim că, în această perioadă, persoanele care vor să intre în mall-uri sau în instituții, trebuie să prezinte certificatul verde.
Marcel Iacobescu, prefect de Gorj
În ceea ce privește școlile, o variantă avansată de prefect este revenirea în bănci a elevilor doar acolo unde rata de infectare nu depășește rata de 6 la mia de locuitori. Însă, abia mâine se va lua o decizie certă în acest sens.
Marcel Iacobescu, prefect de Gorj
În județul Gorj, astăzi au fost raportate 81 de cazuri noi de COVID-19.
Aura Pîrvuleț