Speranța…

moare ultima, se cunoaște asta. Sunt un tip pozitiv (ca spirit, că-i periculos să fii pozitiv zilele astea!), așa că am convingerea că omenirea va scăpa curând de perfidul SARS-CoV-2, inamicul invizibil pe care-l cunoaștem drept COVID-19. Întrucât consider că n-am competențele necesare să neg ce-au învățat unii oameni și nici nu cred în teoria genocidului planetar în urma apariției vaccinului, m-am vaccinat în luna martie a lui 2021. Mai exact spre finalul lunii, iar la finalul lui septembrie am făcut cele 6 luni de la rapel. Asta înseamnă că sunt cumva eligibil pentru doza a treia, așa-numita „booster”.


Voi merge zilele astea să o fac, probabil cu efectuarea unui test de determinare a anticorpilor înainte. De ce? Pentru că mi se pare firesc să fiu responsabil în primul rând pentru familia mea, apoi pentru mine și societate. Chiar dacă societatea nu e responsabilă față de mine de cele mai multe ori.


Nu mă aștept la înțelegere din partea multor persoane, dar am puterea de a-mi asuma decizia.


Răzbim nou cumva, lumina nu poate fi departe!

Ionuț Catrina

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *