Noul troleibuz, din primul lot de 11 care vor ajunge în municipiul Târgu Jiu, a fost scos la probe pe străzile din oraș. Mijlocul de transport este produs de către societatea poloneză Solaris.
„Se efectuează probele de către comisia de recepţie, care este deja constituită. Troleibuzul are deja numere de înmatriculare şi este omologat pentru a circula pe rutele din Târgu Jiu. Comisia de recepţie, în perioada imediat următoare, va finaliza toate procedurile, iar apoi îl veți vedea pe traseele din municipiul nostru“, a declarat primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu.
Este un autovehicul modern, prevăzut cu GPS, climatizare, supraveghere video, sistem automat de taxare, dar și rampă pentru accesul persoanelor cu dizabilități.
„Are dotări pentru a facilita accesul persoanelor cu dizabilităţi, al mămicilor cu cărucioare pentru copii. Sunt mijloace de transport adecvate anului 2021, cu aer condiţionat, încălzirea nu va mai fi o problemă iarna. Camere de luat vederi sunt interioare şi exterioare. Şoferii au fost instruiţi să le conducă“, a precizat Mihai Paraschiv, directorul societăţii Transloc.
Și celelalte noi mijloace de transport în comun vor ajunge la Târgu Jiu până la sfârșitul lunii decembrie. Este vorba despre 10 troleibuze. Achiziția acestora face parte din proiectul de modernizare a rețelei de transport în comun din municipiu.
„Troleibuzele sunt, în momentul de față, pe stoc la societatea Solaris. Începând cu 1 octombrie şi până la finalul anului, vor fi livrate următoarele zece troleibuze. Patru la începutul lunii octombrie, patru la începutul lunii noiembrie şi ultimele două la începutul lunii decembrie. Din păcate, nu am găsit soluţia financiară în așa fel încât acestea să ajungă la Târgu Jiu în luna septembrie, pentru că decontarea se face în funcţie de graficul de livrări, iar pe acest grafic pe care l-am încheiat cu reprezentanții Ministerul Dezvoltării, finanțare se va face așa cum se face și livrarea, respectiv în septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie “, a mai menţionat Romanescu.
Aura Pîrvuleț